AVORT.RO - articole, documentare, mărturii şi sfaturi
"Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele.
Te voi lăuda, că sunt o făptura aşa de minunată" (Psalmul 138)

Asociatia "Provita" va ofera gratuit DVD-uri cu filme despre avort. [detalii]

Va invitam sa va abonati la grupul de discutii "Provita" [detalii]


Pozitia Bisericii Ortodoxe Romane fata de avort

COMISIA NATIONALA DE BIOETICA
SECTORUL BISERICA SI SOCIETATEA AL PATRIARHIEI ROMANE

Exprimandu-si punctul de vedere cu privire la avort, Sfanta Biserica face acest lucru in conformitate cu invatatura ei privind aparitia vietii in general si a vietii umane, in special.

Potrivit Revelatiei si invataturii Bisericii, Dumnezeu a creat lumea din nimic (2 Macabei, 7#28). Dumnezeu a creat viata sub toate aspectele ei, iar in ceea ce priveste viata omeneasca, Dumnezeu a aratat o grija deosebita. Viata omeneasca nu este produsul devenirii spontane a lumii, ci, pentru aparitia ei, Dumnezeu a avut o grija deosebita: omul nu apare la porunca, ci in urma unui sfat si a unui act special al Sfintei Treimi, act exprimat de aghiograf prin termenul de plasmuire si de suflare de viata. Viata omeneasca nu este determinata doar de plasmuirea omului din pamant, ci si (sau mai ales) de suflarea viu-facatoare a lui Dumnezeu.

Aceasta ne dovedeste faptul ca omul nu este simpla fiinta biologica ("fiinta vie" inzestrata cu suflet rational), ci este deodata suflet viu (Facere, 2#7) si trup omenesc (nu orice trup) viu. Asa a aparut primul om (Adam), asa au aparut, apar si vor aparea - cu voia lui Dumnezeu - oamenii in istorie: suflete vii in trupuri vii. Omul este, asadar, o fiinta psiho-fizica ce a fost si este creata de Dumnezeu dupa chipul Sau (Facere 3#28), in vederea asemanarii cu El. Consecinta logica a acestei invataturi si credinte este aceea ca toate fiintele omenesti sunt in mod fundamental egale intre ele in ceea ce priveste natura si vocatia lor. Ele poseda deodata, actual si potential, aceeasi demnitate si aceeasi valoare: sunt chip al lui Dumnezeu, dar chip intr-un continuu proces de asemanare cu Dumnezeu.

Pentru ca este purtatoarea chipului lui Dumnezeu, orice fiinta omeneasca, oricare ar fi varsta, situatia sau starea sa fizica, detine o demnitate reala si impune un deosebit respect. De aceea, tot ceea ce este comis impotriva fiintei umane este comis, intr-o anumita masura, impotriva vointei lui Dumnezeu, dupa cum tot binele pe care-l facem unui semen de-al nostru este bine facut lui Dumnezeu Insusi: "Intrucat ati facut unuia dintre acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati facut (...), intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut" (Matei 25#40,45).

Daca viata si, mai ales, viata omeneasca nu este produsul hazardului, nici perpetuarea vietii umane nu este efectul intamplarii si nici exclusiv produsul eforturilor omenesti. Viata omului este de la Dumnezeu si se perpetueaza prin intermediul fiintelor omenesti, potrivit celor randuite de Dumnezeu. Omul se bucura de viata si de puterea vietii; are dreptul la viata, dar si responsabilitatea de a respecta aceasta viata, de a o apara in orice imprejurare, stiind ca, in existenta istorica in trup omul isi pregateste participarea la Imparatia lui Dumnezeu.

Revelatia (consemnata in Sfanta Scriptura si in Sfanta Traditie) ne ofera suficiente dovezi ca ceea ce s-a zamislit in femeie este fiinta omeneasca (nu simplu "produs de conceptie"), care nu exclude grija lui Dumnezeu si care trebuie sa se bucure de respectul datorat demnitatii umane. Cum Biserica are o grija deosebita fata de fiintele umane neputincioase si fara aparare, nu poate sa nu se ingrijoreze cu privire la cele mai neputincioase fiinte omenesti, embrionii umani si pruncii nenascuti.

Psalmistul David a spus in acest sens: "Doamne, Tu m-ai plasmuit in pantecele mamei mele" (Ps. 138#13). Iar Dumnezeu avea sa-i spuna lui Ieremia: "Inainte de a fi zamislit in pantece, te-am cunoscut si inainte de a iesi din pantece te-am sfintit" (Ieremia 1#5). Iov a spus: "Mainile Tale m-au facut si m-au zidit" (Iov 10#8-9). Legislatia lui Moise a acordat o grija deosebita mamei si pruncului (Ex. Iesirea, 21, 23-24, 9,6).

Din istorisirea vizitei Maicii Domnului la Sf. Elisabeta constatam doua lucruri foarte importante:

  • a) Elisabeta arata un respect deosebit fata de Cel zamislit in pantecele Sfintei Fecioare Maria;
  • b) Se confirma faptul ca pruncul din pantecele mamei participa, in felul sau, la evenimentele la care participa mama; Evanghelistul ne spune ca, de indata ce Elisabeta a primit salutul Mariei, a saltat pruncul in pantecele ei (Lc. 1,44), ceea ce demonstreaza ca, inainte de nastere, pruncul percepe deja prezenta lui Dumnezeu.

Extinzandu-se din spatiul ebraic, mesajul crestin s-a confruntat cu o lume si cu o civilizatie care avea cu totul alte aspiratii si alte coordonate decat cele trasate de Revelatie. Practicile avortive, spre exemplu, fie prin metoda chirurgicala, fie prin luarea de medicamente erau de mult cunoscute in mediile neebraice. Ceea ce nu cunostea lumea greco-romana era notiunea de pacat, de uraciune inaintea lui Dumnezeu, adica incalcarea cu stiinta si libera vointa a vointei lui Dumnezeu, notiune foarte prezenta in traditia iudaica si in viata crestina. In scrierile Sfantului Pavel gasim liste cu pacate pe care, de le vor comite, oamenii nu vor intra in Imparatia lui Dumnezeu (I Cor. 6,9-10, Gal. 5,20, Efes. 5,5). Printre acestea se numara si cele comise prin luarea de pharmakeia (venevicia).

In legislatia romana gasim explicatia termenului "pharmakeia". Legea Corneliana din anul 81 d.Hr intelegea prin acest termen medicamentele avortive. Prin urmare, in Noul Testament avem dovada ca pacatul uciderii pruncilor este unul din cele mai grele, unul din cele care ne exclud din Imparatia lui Dumnezeu.

A fost si a ramas viziunea Bisericii cu privire la asemenea pacate.

Epistola catre Barnaba (scrisa pe la inceputul secolului II) reproducea punctul de vedere al Bisericii din acea vreme prin cuvintele: "Iubeste pe aproapele tau mai mult decat sufletul tau. Sa nu ucizi copilul, pruncul in pantecele mamei sale; sa nu-l ucizi nici dupa ce s-a nascut (XIX, 5). Acelasi punct de vedere il va exprima si Didahia celor 12 Apostoli (2,2, 5,2). In secolul al III-lea, pe linia aceleiasi ingrijorari a Bisericii, Tertulian va exprima ideea concomitentei sufletului si a trupului: unul si celalalt se formeaza deodata (De anima, 27,210). Acelasi Tertulian va numi avortul crima (Apologeticum, 9), iar Hipolit Romanul va condamna medicamentele sterilizante (Philosophumena, 9,12). Puncte de vedere similare cu ale lui Tertulian si Hipolit gasim la Clement Alexandrinul (Pedagogul, 2,10,96) si Minucius Felix (Octavius, 30,2). In "Scrisoarea catre Diognet", perla a literaturii crestine din primele trei secole, se arata ca una din notele care deosebesc pe crestini de necrestini este aceea ca ei nu-si ucid pruncii: "Se casatoresc precum fac toti oamenii si nasc copii, dar nu arunca pe cei nascuti" (III, 6).

In secolul al IV-lea, mai multi Sfinti Parinti prezinta punctul de vedere al Bisericii cu privire la avort. Intre acestia, amintim pe Sf. Grigore de Nyssa (De hom. op.29, In Canticum, 8), Sf. Efrem Sirul (Discurs despre teama de Dumnezeu, 10), Sf. Ioan Hrisostom (In Rom. 24,4), Lactantiu, Ambrozie, Ieronim si altii. Sf. Vasile, spre exemplu, spune ca femeia care omoara fatul va fi pedepsita pentru crima (Ep. 188, 8, si Can.2).

Sinodul de la Elvira (305-306) hotaraste excomunicarea femeii care a avortat, ea neputand sa se impartaseasca decat pe patul de moarte (Canoanele 63,68). Sinodul Quinisext (691), prin canonul 91, opreste de la impartasanie pe o durata de 10 ani femeile care dau si pe cele care primesc medicamente avortive.

Din cele de mai sus reiese ca avortul a fost o practica straina crestinismului, cunoscuta intr-o lume in care nu exista nici teama, nici iubire de Dumnezeu. Toti Sfintii Parintii semnaleaza ca, in orice faza ar fi produs, avortul ramane pruncucidere. Prin el, se incalca porunca divina: "Sa nu ucizi" (Iesire 20#13). El este cu atat mai grav, cu cat constituie uciderea unei fiinte umane aflata in imposibilitatea de a se apara.

Din textele prezentate mai sus reiese ca Biserica a considerat totdeauna drept pacat foarte grav, egal cu avortul in gravitate, si luarea de medicamente cu scop avortiv. Prin urmare, tot atat de grave ca si avortul chirurgical sunt barierele mecanice (steriletul si anumite pilule, inclusiv RU 486) prin care se urmareste impiedicarea nidarii ovulului fecundat pe peretii uterului (acestea sunt tot practici avortive) si medicamentele contraceptive, care, la randul lor, au consecinte nebanuite pentru trupul femeii.

Avortul si toate practicile avortive sunt pacate grele pentru ca:

  • a) prin ele se ucide o fiinta umana ;
  • b) prin ele este afectata demnitatea femeii;
  • c) ele prezinta riscul mutilarii trupului femeii, al imbolnavirii si mortii premature a mamei si a femei tinere.

Femeia nu trebuie redusa la nivelul de obiect al placerii barbatului, nu trebuie batjocorita si umilita in ceea ce ii este specific, anume feminitatea si calitatea de mama.

Demnitatea si sanatatea femeii sunt afectate deopotriva de folosirea pilulelor pe baza de hormoni in vederea infecunditatii. Efectele nefaste, grave ale acestora nu sunt evidente imediat, dar sunt sigure. Fiind substante care actioneaza hormonal asupra trupului femeii, urmarile lor sunt nebanuite. Este impresionanta lista bolilor cauzate, mai curand sau mai tarziu, femeilor care au utilizat medicamente avortive sau contraceptive (care, toate, sunt preparate pe baza de hormoni).

Cu titlu de exemplu, semnalam ca, intre anii 1977-1988, in Anglia s-a facut un studiu pe 200.000 de femei, privind efectul folosirii pilulelor anticonceptionale pe baza de hormoni. S-a constatat ca procentul deceselor cauzate de afectiuni cardio-vasculare a fost cu 40 % mai mare la femeile care au folosit asemenea pilule fata de cele care n-au folosit. Riscul accidentelor cerebrale a fost de 6,5 ori mai mare la femeile care au folosit pilulele. Pericolul infectiilor pelviene a fost de 7 ori mai mare la femeile care au folosit pilulele fata de cele care nu le-au folosit; in aceeasi proportie a crescut si riscul sterilitatii.

Din cele prezentate mai sus reiese ca avortul, tratamentele cu scop avortiv sau contraceptiv sunt pacate grele care ucid fiinte umane, impiedica procesul firesc al procrearii fiintelor omenesti, afecteaza si pun in pericol demnitatea si viata femei tinere si in cele din urma, ne exclud din Imparatia lui Dumnezeu spre care nazuiesc crestinii.

Din nefericire, practicile avortive (si contraceptive) sunt o realitate a lumii contemporane secularizate. In numele "fericirii" imediate si al comoditatii se ucid generatii de oameni si moare femeia tanara, mama sau nu. Biserica nu poate fi indiferenta la aceasta realitate ingrijoratoare si tragica, intretinuta de institutii care se intituleaza uneori "caritative", "umaniste" si chiar "medicale".

Societatea secularizata contemporana aduce justificari diverse ale avortului, justificari de cele mai multe ori, de ordin medical si social. Fiind in lume, Biserica nu este nerealista, dar nu poate fi nici superficiala cu privire la motivele privind tendintele de justificare a avortului .

Prin urmare,

a) Daca viata mamei este pusa realmente in pericol prin sarcina sau nastere, ar trebui sa fie acordata prioritate vietii femeii, nu pentru ca viata ei are o valoare mai mare in sine, ci datorita relatiilor si responsabilitatilor fata de alte persoane, care depind de ea.

b) In cazul in care investigatia genetica descopera un copil nenascut anormal, recomandarea este de a naste copilul, respectandu-i dreptul la viata, dar decizia o va avea familia, dupa ce acesteia i s-au adus la cunostinta de catre medic si de catre duhovnic toate implicatiile morale si de intretinere. Toate acestea trebuie rezolvate din perspectiva semnificatiei mantuitoare a prezentei unei fiinte handicapate in viata fiecarei persoane si in viata comunitatii.

c) Riscul avortului datorat violului sau incestului trebuie evitat mai intai la nivelul educarii cu privire la necomiterea acestor pacate. In cazul in care starea de graviditate s-a produs, copilul va trebui sa fie nascut si, dupa caz, infiat.

d) Avortul nu poate fi niciodata justificat, moral, de starea economica a familiei, de neintelegerile dintre parteneri, de afectarea carierei viitoarei mame sau a aspectului fizic.

Pentru prevenirea acestor grave pacate se considera ca este nevoie de un intens proces de mediatizare a gravitatii pacatului avortului (luandu-se in calcul toate aspectele lui medicale, psihologice, sociale, religioase). Societatea trebuie sa ofere solutii concrete. Biserica trebuie sa intreprinda un intreg efort de educare a omului de azi cu privire la scopul sexualitatii umane. Activitatea pastorala a preotului trebuie diversificata. Biserica va trebui sa sensibilizeze toti factorii care au ca obiect educarea populatiei sau se ingrijesc de sanatate; omul trebuie educat cu privire la ce inseamna adevarata tandrete si dragoste, trebuie educat sa-si puna ordine in propria-i viata, in conditiile sociale actuale .

Factorii de decizie politica si administrativa trebuie sensibilizati sa favorizeze crearea conditiilor ca femeia sa nu mai fie umilita , nici ca ea insasi sa se complaca in umilire (considerand-o normala) in propria ei specificitate.