Doi dascali cresc copii bolnavi de SIDA, adunati de prin spitale

Data: 01.05.2005
Sursa: Adevarul

"De 10 ani ii avem langa noi, cu durere, cu tristete, cu bucurii, cu iubire. Sunt copiii nostri. Parca ne-au chemat. Pana in anul '93 ii gaseam prin spitale, parasiti prin diverse institutii. Acolo erau anumite reguli de respectat. Acum suntem o familie. Le-am pansat ranile, le-am oferit blandete si incredere. Am luat, cu cativa ani in urma, din spital, inca doi copii. I-am pierdut. Erau in faza finala. Nu am vrut sa mai vada spitalul, sa mai simta patul rece, sa mai vada asistente in alb. Le-am oferit o viata mai frumoasa, umana... pentru putinul timp pe care il mai aveau de trait. Au fost aici, in ultimele clipe, in bratele noastre. Acum avem cinci copii plus unul, care este rodul iubirii noastre, Cristian. Are 5 ani si jumatate si ii adora pe copiii din casa... cu totii sunt numai ai nostri", spune Corina V.

Cu sprijinul Fundatiei "Har", Corina si sotul ei s-au facut parinti sociali pentru copiii bolnavi de SIDA. Alaturi de copilul lor, ei cresc 5 copii infectati cu HIV. Doi ochi negri timizi, o strangere de mana, o rochita albastra. Miruna are 15 ani. Nu raspunde la intrebari, doar zambeste, se foieste, isi prinde parul intre degete. Tace. "Nu avea nume atunci cand am gasit-o, nici nu stiu cum am dat de ea. Practic nu exista. Sufera si de autism. A fost gasita in strada, in mizerie. Musca, ii batea pe cei din jur, la 4 anisori nu stia sa manance, manca direct cu gura din farfurie. A fugit din spital, a muscat un copil, apoi a muscat o educatoare. Noi i-am creat un mediu de incredere, dar inca are probleme. Comunica foarte greu, ne luptam cu ea. Copiii au acceptat-o asa, astfel incat e mult mai usor", spune Ion V., tatal copiilor.

"Marius, la cei 15 ani ai sai, are mari probleme emotive, i-au lipsit parintii, sufera si acum foarte mult. El a mai pastrat legatura cu familia si acest lucru l-a terminat. Cand ii vedea pe parinti, cand venea la noi. Acum sta numai cu noi, dar tot ii e greu bietului copil. Are si unele probleme locomotorii, la 4 ani nu putea sa mearga in picioare", spune Corina V.

Elena si Anca sunt mezinele familiei, au 3 si 5 anisori. Au venit din spital, inca de mici, aici, acasa. Elena o apuca mereu pe mama de bluza: "Hai si pupa-ma, pupa-ma si pe mine". Mama zambeste si deschide bratele. Ea sare, intinde buzele si o pupa cu pofta. Apoi iar sare din brate sa il pupe pe Cristian, copilul parintilor. "E tare adormit, acum s-a trezit, dar asa de mult imi place de el... Vine ziua mea, Ziua Copilului, o sa ma pupe mama si tata si o sa-mi dea cadouri", spune Elena. "E o casa normala, mergem la serviciu, ei merg la scoala. Din pacate, nu am reusit sa-i integram intr-o scoala normala, asa ca merg la o scoala speciala. Facem de mancare. Sunt innebuniti dupa cartofii prajiti, desi nu le dam de multe ori, pentru ca nu le fac bine. Le place pizza la nebunie, sunt tare haiosi cand se bucura ca nu s-a ars pizza. Racesc, insa, foarte usor, au carente afective foarte mari. Ii invatam regulile de igiena, pansam rana. Stiu ca sunt bolnavi, le-am spus. Cei mari ne feresc ei pe noi. Dorim sa oferim un exemplu pentru societate. Familiile noastre au acceptat chiar de la inceput. Iesim cu ei la parintii sotului, la ai mei, facem gratare, copilul nostru se joaca alaturi de ei. Nu e nici un pericol", spune mama, ciupita de mana de Anca.

"De ziua mea, spune Rodica, o fetita de 12 ani, de Ziua Copilului, vreau sa primesc o multime de maimute. Sunt innebunita dupa maimute". Isi freaca fruntea cu manutele si, din cand in cand, ochii ei se intristeaza. Daca aude vorbindu-se de o maimuta, una oarecare, isi revine si zambeste larg: "Vreau maimute mici, din plus, cu botul mare si urechi mari, care sar prin copaci. As sari si eu, dar nu am coada", spune ea, chicotind, si toata lumea se amuza copios.

"Nu ne-am gandit niciodata de ce i-am luat pe acesti copii. Dumnezeu ni i-a dat, ne-a dat puterea de a-i ajuta. Cand oamenii ii vor accepta cu tot ce au ei, bun sau rau, vom fi impliniti. Ne dorim sa aiba o meserie, sa fie pe picioarele lor... Ei sunt modul nostru de a trai", spune tatal. Casa se indeparteaza din ce in ce mai tare. Ei se aud batand mingea, razand, tropaind. De undeva, de departe, Elena o apuca pe mama de bluza: "Hai pupa-ma, mami, pupa-ma si pe mine...vine Ziua Copilului si o sa primesc multe papusi si pupicuri".